Elevii clasei a III-a E, împreună cu prof. inv. primar Fornvald Natalia, au întrat în lumea robotică și a spatialității virtuale la Smart Academy. Acest club le-a oferit elevilor oportunitatea de a asambla roboței al căror traseu să îl dirijeze apoi cu ajutorul unei tablete, de a vedea ce înseamnă o imprimantă 3D, dar și …
Continuă lectura Cursuri de robotică pentru copii
Categorie:Activități
Proiect Educațional Național Săptămâna legumelor și a fructelor donate
Încheiem săptămâna cu recunoștință față de elevii școlii noastre care au dăruit încă o dată din preaplinul inimii lor. Așadar, Școala Gimnazială ,, Nicolae Iorga”( director prof. Cozma Codruța. dir. adj. Balint Beata) a promovat și cu această ocazie educația pentru dezvoltare comunitară, făcând parte din Proiectul Educațional Național ,,Săptămâna legumelor și a fructelor donate”. …
Continuă lectura Proiect Educațional Național Săptămâna legumelor și a fructelor donate
Meserii și profesii tradiționale
Sâmbătă, 19.11.2022, elevii de la Școala Gimnazială „Nicolae Iorga” (director prof. Codruța Cozma, dir. adj. prof. Beáta Bálint), au făcut o incursiune în tainele olăritului tradițional maramureșean, vizitând CASA OLARULUI LEȘ DANIEL de la Baia Sprie în cadrul proiectului de parteneriat educațional MESERII ȘI PROFESII TRADIȚIONALE. La inițiativa profesoarei de educație tehnologică, doamna Ursu …
Continuă lectura Meserii și profesii tradiționale
Badmington – etapa municipală și etapa județeană
În data de 19 noiembrie 2022, la Liceul Teoretic ,,Emil Racoviță ” Baia Mare (prof. Elena Rusu, prof. Iosif Mureșan) au avut loc etapa municipală și etapa județeană la badminton din cadrul Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar, ediția 2022-2023. Coroian Alex (prof. Dumitru Sechel), elev în clasa a VIII-a A la Scoala Nicolae Iorga Baia …
Continuă lectura Badmington – etapa municipală și etapa județeană
Părinții mei sunt eroi, donează sânge și salvează vieți!
Școala Gimnazială „Nicolae Iorga” promovează implicarea civică a elevilor prin dezvoltarea spiritului comunitar și a empatiei. La inițiativa Asociației Maramureș Bike, în colaborare cu Centrul de transfuzii sanguine Maramureș și sub tutela Inspectoratului Școlar Județean Maramureș, se demarează o amplă campanie de încurajare a populației de a dona sânge. Școala Gimnazială „Nicolae Iorga” este instituția …
Continuă lectura Părinții mei sunt eroi, donează sânge și salvează vieți!
CARAVANA “FII PREGĂTIT” ÎN MARAMUREȘ
CARAVANA “FII PREGĂTIT” ÎN MARAMUREȘ a facilitat realizarea unui demers educativ agreat de toți elevii Școlii Gimnaziale ,,Nicolae Iorga”, din Baia Mare, reprezentată de director prof. Codruța COZMA și dir.adj. Beata BALINT. La activitate au participat un număr 42 de clase, însoțite de cadrele didactice ale instituției noastre. În perioada 01.11.2022 – 02.11.2022, coordonatorii inițiativei …
Continuă lectura CARAVANA “FII PREGĂTIT” ÎN MARAMUREȘ
Reciclând protejăm natura!
Pentru a marca Ziua Educației, elevii clasei I A Step by Step, prof. inv. primar Selek Vanda și prof inv primar Farcaș Oana, în colaborare cu Biblioteca școlii, bibliotecar Titiana Tomoiagă și Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” filiala „Nicolae Iorga”, bibliotecar Mirela Avram, au organizat o activitate cu titlul „Reciclând protejăm natura!” …
Continuă lectura Reciclând protejăm natura!
Activitate interactivă
Azi, 16.09.2022, s-a desfășurat la Școala Gimnaziala „Nicolae Iorga” o activitate interactiva în cadrul Romanian Science Festival, la care au participat elevi ai claselor a șaptea și a opta. Studenți din comunitatea RSF, între care și un fost elev olimpic al școlii -Vlad Robu – au promovat prin metode nonformale științele, urmărind construirea unei punți …
Continuă lectura Activitate interactivă
,,O ședință cu părinții ALTFEL’’
,,O ședință cu părinții ALTFEL’’ Părinții elevilor clasei a III-a A Step by Step, prof. înv. primar Crâncău Ana Mirela și prof. înv. primar Uța Andreea Denisa, în cadrul ședinței cu părinții, au fost onorați de prezența unei invitate surpriză, doamna psih. cons. șc. Aura Irimuș. Cu multă iubire, căldură sufletească și blândețe, aceasta a …
Continuă lectura ,,O ședință cu părinții ALTFEL’’
Desfășurare cursuri MODUL 1
Desfășurare cursuri MODUL I vizualizare