Suntem încântați să vă anunțăm că școala noastră (director prof. Cozma Codruța, director adj. prof. Bálint Beáta) a început un nou proiect eTwinning, intitulat Discover STEM: Young Explorers Unite, coordonat de prof. limba engleză Czol Antonia, prof. înv. primar Măriuța Marinca, prof. înv. primar Trifoi-Țiplea Mariana, prof. înv. primar Páll Diana și informatician Peter Zita.
Acest proiect își propune să aducă împreună elevi din mai multe țări pentru a explora domeniul STEM (Știință, Tehnologie, Inginerie și Matematică) într-un mod interactiv și creativ. Proiectul se desfășoară în clasele I C și I E, iar prin activități colaborative și explorări practice, elevii vor învăța să aplice concepte de știință și tehnologie în viața cotidiană, dezvoltându-și astfel abilități esențiale pentru viitor. În plus, proiectul va încuraja lucrul în echipă, comunicarea în limba engleză și descoperirea diversității culturale.
Suntem nerăbdători să începem această călătorie de învățare alături de partenerii noștri din Europa și să descoperim împreună lumea fascinantă a STEM!